- 65 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită joi, 10 octombrie curent, la un flashmob organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Vederii de către studenții și medicii-rezidenți de la Catedra de oftalmologie-optometrie. Evenimentul se va desfășura în fața Blocului didactic central al Universității (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165), începând cu ora 9:00.
Aniversată anual în cea de-a doua joi a lunii octombrie, Ziua Mondială a Vederii își propune conștientizarea populației privind problematica orbirii tratabile și deficiențelor vizuale. Astfel, participanţii la flashmob vor veni cu mesaje de informare cu privire la prevenirea afecţiunilor oculare și vor distribui flyere trecătorilor.
În contextul acestui eveniment, în aceeași zi, membrii Catedrei și studenții optometriști vor participa la conferința științifică, cu genericul Vederea are prioritate, cu ocazia celebrării a 10 ani de activitate a Centrului de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoanele cu Vedere Slabă Low Vision. Manifestarea științifică are scopul de a informa şi de a sensibiliza opinia publică privind sănătatea vederii, precum și referitor la necesitatea asigurării incluziunii sociale și educaționale a persoanelor cu deficienţe de vedere prin prisma respectării drepturilor omului. Evenimentul va avea loc în incinta Centrului Low Vision, et. 4 (str. Romană, 1), cu începere de la ora 10:30.
Acțiunile sunt organizate de Catedra de oftalmologie-optometrie a Universității în parteneriat cu Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoanele cu Vedere Slabă Low Vision și cu susținerea organizaţiei neguvernamentale Hjelp Moldova din Norvegia.
Menționăm că Centrul Low Vision servește ca bază didactică și clinică pentru studenții USMF „Nicolae Testemițanu” care au ales programul de studii Optometrie, lansat în anul 2017. În prezent, la această specialitate își fac studiile 45 de tineri.
Ziua Mondială a Vederii este un motiv de comunicare la scară globală a Agenţiei Internaţionale de Prevenire a Orbirii (Internaţional Agency for the Prevention of Blindness) (IAPB). „Vision First” - sloganul ales de IAPB pentru anul 2019 - reflectă întâietatea văzului în raport cu celelalte patru simțuri, precum și prioritatea acordată îngrijirii vederii.