- 67 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează o nouă ediție a campaniei „Donează Sânge, Fii Erou!”. Miercuri, 6 martie, începând cu ora 8:30 până la 16:30, doritorii sunt așteptaţi să dăruie viață în Aula nr. 8 „Nicolae Eșanu” (str. Nicolae Testemițanu, 20).
Scopul campaniei este de a suplini rezervele de sânge în țara noastră, de a promova un mod de viață sănătos și de a dezvolta spiritul de responsabilitate socială și solidaritate la viitorii medici și farmaciști.
La acțiune sunt așteptați studenții și salariații universității noastre, dar și toți doritorii care vor să facă o faptă bună.
Evenimentul este organizat de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină și USMF „Nicolae Testemițanu”.
Donarea de sânge este inofensivă sută la sută şi nu poți contracta HIV/SIDA sau alte infecții, deoarece se utilizează un ac steril, de unică folosinţă, pentru fiecare donare. Înainte de recoltarea sângelui, donatorului i se vor adresa câteva întrebări legate de starea de sănătate şi va fi examinat medical – temperatură, puls, tensiune.
Rezultatele testelor de laborator rămân confidenţiale. Donatorii sunt în drept să afle rezultatele analizelor de sânge după donare. Asigurarea calităţii rezervelor de sânge se realizează printr-un proces ce presupune testări minuțioase, procesare, etichetare și stocare în condiţii de maximă siguranţă.