Medicus, Nr. 9-10, Vol. 876-877 (Noiembrie-Decembrie) 2014
Sărbătorile de iarnă constituie un prilej de bucurie şi întâlnire cu cei dragi, un moment de pace şi linişte sufletească, o ocazie de a ne regăsi pe noi şi de a redescoperi adevăratele valori: familia, credința, bunătatea şi compasiunea.
Este, desigur, un moment al bilanțului şi al retrospectivei. În 2014, comunitatea academică a participat activ în procese complexe de organizare, realizare, evaluare, la finalul cărora Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a demonstrat că este o instituție puternică, capabilă să formeze profesionişti recunoscuți la nivel național şi internațional.
În pofida greutăților, a fost un an cu multe împliniri și realizări, grație eforturilor deosebite depuse de întreaga comunitate academică, către care îmi îndreapt acum recunoştința şi admirația. O dovadă în plus despre faptul că la USMF ”Nicolae Testemițanu” se realizează lucruri frumoase este și aprecierea experților Federației Mondiale pentru Educație Medicală, care au declarat că instituția noastră este un exemplu de bune practici în regiune.
Adresez sincere mulțumiri şi felicitări cadrelor didactice, studenților și rezidenților, personalului administrativ şi tuturor angajaților noştri pentru realizările obținute.
Să aveți un an bun, fericire, sănătate, împliniri personale şi profesionale, iar lumina sărbătorilor să vă însoțească în fiecare moment al Noului An!
Crăciun Fericit şi La Mulți Ani!