Comunicate de presă Header image

Comunicate de presă

USMF „Nicolae Testemițanu” dă start admiterii la studii superioare de licență și integrate

Luni, 16 iulie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova inițiază procesul de admitere la studii superioare de licență și integrate pentru anul universitar 2018-2019.

Astfel, în perioada 16-26 iulie, cei care doresc să devină medici sau farmaciști pot depune actele pentru participare la concurs la cea mai prestigioasă Universitate din țară, la următoarele specialități: Medicină, Stomatologie, Farmacie, Medicină preventivă și Optometrie.

Acord de colaborare în domeniul cardiologiei și cardiochirurgiei

În data de 28 iunie 2018 va fi semnat un acord de colaborare internațională între Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Universitatea Bicocca din Milano, Italia, având ca parteneri: Grupul Spitalicesc Policlinico di Monza, Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga, Institutul de Cardiologie, Spitalul Internațional Medpark, Universitatea Titu Maiorescu și Spitalul Monza din București, România, precum și Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale al RM.<

Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii la USMF „Nicolae Testemițanu”

În data de 30 august 2018, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Vă invită la ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii. Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 11:00, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală (str. A. Pușkin, 21).

La manifestare vor fi prezenți prim-ministrul Pavel Filip, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, administrația Universității, decani, prodecani, profesori, studenți, părinți și alți oaspeți.

Ceremoniile de depunere a jurământului de medic şi farmacist

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la ceremonia de depunere a jurământului de medic şi farmacist de către studenții autohtoni. Manifestarea solemnă va avea loc în data de 12 iunie 2018, ora 11:00, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac” din capitală.

Echipament medical performant pentru Laboratorul de alergologie și imunologie clinică a USMF „Nicolae Testemițanu”

Ambasada Japoniei în Republica Moldova a oferit un lot de echipament medical performant Laboratorului de alergologie și imunologie clinică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Cu acest prilej, în data de 14 iunie 2018, ora 11:20, va avea loc ceremonia de predare-primire a echipamentului, eveniment la care va participa şi Excelența Sa,  Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii.

Al IV-lea Congres de Radiologie și Imagistică Medicală din Republica Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Vă invită la ceremonia de deschidere al celui de-al IV-lea Congres de Radiologie și Imagistică Medicală din Republica Moldova.

Evenimentul se va desfășura mâine, 31 mai, în Sala de conferințe a Hotelului Radisson Blu (str. Mitropolit Varlaam, 77), începând cu ora 17:00.

Laboratorul de Științe Bayer 2018 la USMF „Nicolae Testemițanu”

În perioada 21-25 mai 2018, în premieră pentru țara noastră, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se va desfășura Laboratorul de Științe Bayer – proiect educațional internațional derulat în țările Uniunii Europene, menit să demonstreze copiilor că ştiinţa poate fi distractivă, prin intermediul unor experimente atractive. Lecțiile vor avea loc în Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), Sala roșie, et. 3, cu începere de la ora 9:00.

Decernarea titlului doctor honoris causa Ambasadorului SUA

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la ceremonia de decernare a titlului onorific de doctor honoris causa Excelenţei Sale Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit.

Ceremonia va avea loc în data de 15 mai curent, în Sala de conferințe (204), Blocul didactic central al USMF „Nicolae Testemițanu”, începând cu ora 13:00.