Comunicate de presă Header image

Comunicate de presă

„Medicina personalizată: modelul medicinei de viitor”

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Medicină Personalizată și Asociația Medicină de Familie din Moldova Vă invită la conferința națională cu participare internațională „Medicina personalizată: modelul medicinei de viitor”. Este prima reuniune de acest gen în Republica Moldova, desfășurată în formatul unei platforme de comunicare și informare, ce are ca scop de a valorifica oportunitățile de cercetare, finanțare și implementare a medicinei personalizate în țara noastră.

USMF „Nicolae Testemițanu” - 75 de ani de calitate, excelență și performanță în învățământul superior medical

 

La 20 octombrie 2020, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova marchează 75 de ani de la fondare - deschiderea primei sale facultăți - Facultatea de Medicină Generală. Astfel, în perioada 19-24 octombrie, se vor desfășura Zilele Universității. Acest eveniment este unul de anvergură pentru întreaga comunitate academică și cea medicală din țară. 

Dezvelirea plăcii comemorative a profesorului universitar Vladimir Hotineanu

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova invită, în data de 1 octombrie 2020, la ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative a profesorului universitar Vladimir Hotineanu, doctor habilitat în științe medicale, eminent savant, specialist ilustru în domeniul chirurgiei, academician al Academiei de Științe a Moldovei.

MedEspera 2020 - Congresul internațional pentru studenți și tineri medici 

Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează Congresul internațional medical pentru studenți și tineri medici MedEspera 2020, în perioada 24-26 septembrie . 

Deschiderea evenimentului științific va avea loc în data de 24 septembrie, ora 8:00, în Sala Senatului, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).

Inaugurarea Centrului de Autoguvernare Studențească

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Vă invită la inaugurarea Centrului de Autoguvernare Studențească, în cadrul Complexului Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25), ce va reprezenta sediul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină (ASRM). Evenimentul este consacrat aniversării a 75-a de la fondarea Universității.

Premieră: USMF „Nicolae Testemițanu” a înregistrat în repozitoriul internațional GISAID datele genomice ale tulpinilor de SARS-CoV-2 ce circulă pe teritoriul Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este prima instituție din țară care a înregistrat, în premieră, datele despre genomul complet SARS-CoV-2 în repozitoriul internațional GISAID. Astfel, în data de 24 august curent, s-a reușit obținerea unui tablou geografic despre tulpinile de SARS-CoV-2 ce circulă pe teritoriul Republicii Moldova.