Publication header

MEDICUS, Nr. 7-8, Vol. 923-924 (Septembrie-Octombrie) 2019

Medicus, Nr. 7-8, Vol. 923-924 (Septembrie-Octombrie) 2019
18 octobre 2019

Faptele și acțiunile noastre făuresc destinul Universității

Tradiţional, în mijloc de toamnă, marcăm unul dintre cele mai importante evenimente – Zilele Universităţii – care reprezintă un prilej favorabil pentru a face  bilanţul obiectivelor atinse şi pentru a trasa altele noi. De această dată, satisfacţia de a evalua activitatea prodigioasă a comunităţii universitare este complementară unei nostalgii, pe care, cred eu, o simte orice persoană care a atins un final inevitabil.

Am încheiat în aceste zile un capitol frumos și destoinic, pe care l-am scris împreună pe parcursul unui sfert de secol, un capitol plin de realizări şi de eşecuri, de bucurie şi de tristeţe, de aspiraţii, devenite realitate, dar şi de visuri, care urmează a fi îndeplinite.

În primul rând, vreau să accentuez faptul că am reuşit să creăm un sistem de valori durabil şi să transformăm instituţia noastră într-o universitate prestigioasă, cu nume notoriu atât în ţară, cât şi peste hotare, orientată spre metode moderne de instruire, de cercetare și de evaluare, racordate la standardele naţionale şi internaţionale. De asemenea, am constituit o echipă de profesionişti în toate sferele de activitate ale Universităţii, capabili să formeze specialişti înalt calificaţi şi să asigure dezvoltarea sistemului de sănătate din Republica Moldova, în general, şi progresul Almei Mater, în special.

Exprim alese sentimente de apreciere și gratitudine echipei manageriale și întregii comunități universitare pentru devotamentul și credința în valorile Almei Mater. Am depus mult suflet şi o enormă străduinţă pentru a parcurge drumul spre prosperarea Universității, însă toate eforturile mele ar fi fost prea puţine fără munca şi sprijinul fiecăruia dintre Dumneavoastră, fără dedicarea şi perseverenţa de care aţi dat dovadă în fiecare zi. Mai mult de un sfert de secol, mi-ați acordat încredere, contribuind împreună la fortificarea învățământului superior medical, la dezvoltarea standardelor educaționale, la modernizarea tuturor proceselor instituționale ș.a. Pentru acest fapt, vreau să Vă transmit profunda mea recunoştinţă şi să Vă mulţumesc cordial.

Comunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova reprezintă forţa creatoare, menită să perpetueze tradiţiile şi să genereze noile schimbări spre bine în societate!

Dragi colegi și studenți, la acest moment aniversar, Vă adresăm sincere felicitări, urări de bine și sănătate și mari succese în realizarea proiectelor de viitor! 

La mulţi ani, Alma Mater!