Întrunirea Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România la USMF ”Nicolae Testemițanu”
- 46 views
În premieră pentru Republica Moldova, în perioada 5-7 mai curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” va fi gazda întrunirii Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România.
La eveniment vor participa rectorii universităților de medicină și farmacie din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș și Chișinău, precum și prorectori, decani, profesori etc.
În cadrul întrunirii, reprezentanții instituțiilor se vor convoca în ședințe de lucru și vor discuta subiecte privind instruirea postuniversitară prin rezidențiat, metode moderne în instruirea medicală, perspectivele dezvoltării unui curriculum medical în context european, evoluția programelor de licență de scurtă durată, finanțarea învățământului medical și farmaceutic, rolul abilităților practice în formarea medicilor la nivel de licență, posibilitatea introducerii programelor de tutoriat și mentorat, plecările masive de cadre didactice/medici peste hotare.
În data de 6 mai, ora 15:30, va fi organizată o conferință de presă, în cadrul căreia, rectorii universităților de medicină și farmacie din România și Republica Moldova vor vorbi despre învățământul medical și vor răspunde la întrebările jurnaliștilor.
Programul întrunirii sociației Universităților de Medicină și Farmacie din România