Comunitatea academică comemorează 90 de ani de la nașterea ilustrului savant Nicolae Testemițanu
- 9 views
Miercuri, 21 iunie curent, Catedra de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, organizează o conferință dedicată celei de-a 90-a aniversări de la nașterea academicianului Nicolae Testemițanu.
La conferință vor participa reprezentanții Ministerului Sănătății și aiUniversității, specialiști în domeniul managementului sanitar, cadre științifico-didactice, directori de instituții medicale, medici și alți invitați.
Printre invitații de onoare ai evenimentului se numără: Ion Pasecinic, consilier principal în Cancelaria de Stat, academicianul Gheorghe Paladi și Natalia Cherdivarenco, profesor consultant.
Totodată, manifestarea va include lansarea unei expoziții foto consacrată Anului Nicolae Testemițanu, care va fi expusă pe holul etajului 2 al Blocului didactic central (lângă sălile de conferințe 204 și 205), și o expoziție de publicații cu titlul Nicolae Testemițanu – viguros stejar al neamului.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:00 în Sala de conferințe 205, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).