Ceremonia de omagiere a ilustrului savant Nicolae Testemițanu
- 10 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova vă invită la ceremonia de omagiere a distinsului savant, medicului ilustru și remarcabilului organizator al ocrotirii sănătății, Nicolae Testemițanu, care la 1 august ar fi împlinit 90 de ani de la naștere.
Manifestarea solemnă se va desfășura marți, 1 august 2017, cu începere de la ora 10:00, pe Aleea savanților și medicilor iluștri, str. N. Testemițanu, 27.
Printre invitaţi se numără oficiali de stat, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, directori de spitale, șefi ai centrelor de sănătate și medici-șefi, administrația Universității noastre, decani, prodecani, cadre științifico-didactice, studenți, rude și colegi ai regretatului savant Nicolae Testemițanu.
Evenimentul va include un program special cu muzică clasică, discursuri de comemorare, relatări despre viața și activitatea ilustrului savant, recitaluri de poezie, depuneri de flori ș.a.
Nicolae Testemiţanu s-a născut la 1 august 1927, în satul Ochiul Alb, județul Bălţi. Finalizează studiile gimnaziale în s. Baraboi, apoi la Școala medie nr. 1 din or. Bălţi, iar în anul 1951 absolvă Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC).
În același an este admis în ordinatură clinică la Catedra de chirurgie generală a ISMC, în paralel, activând ca medic în Secția de chirurgie a Spitalului Raional din Râşcani. Din 1954 este angajat ca asistent, ulterior conferențiar, profesor, iar mai târziu – şef al acestei catedre. Exercită și funcția de medic-şef al Spitalului Clinic Republican și fondează revista „Ocrotirea sănătăţii”.
În 1958 susţine teza de doctor în științe medicale, iar un an mai târziu, la vârsta de doar 32 de ani, este numit rector al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău. Tânărul rector reușește să deschidă facultăţile de Stomatologie (1959), Perfecţionare a Medicilor (1962), Medicină Preventivă (1963) și Farmacie (1964). Datorită acestui fapt, numărul studenților se dublează, soluționând problema insuficienței cadrelor medicale din țară. A consolidat efectivul didactic și baza tehnico-materială, a asigurat procesul de instruire cu utilaj și materiale didactice, a îmbunătăţit condiţiile de trai ale angajaților şi studenţilor.
În anul 1963 Nicolae Testemițanu este numit în funcţia de ministru al sănătăţii, continuând să activeze la Catedra de traumatologie, ortopedie şi chirurgie de campanie. Fiind ministru a elaborat strategii orientate spre consolidarea patrimoniului sistemului de sănătate, asigurarea cu cadre medicale, perfecţionarea formelor şi metodelor de organizare a asistenţei medicale acordate populaţiei.
A pledat pentru asigurarea sistemului de sănătate cu cadre medicale, preponderent autohtone, și introducerea limbii române în procesul de instruire, inițiativă pentru care, în anul 1968, a fost destituit din postul de ministru. Mai târziu este numit conferențiar la Catedra de medicină socială și organizare a ocrotirii sănătății.
În anul 1973 susţine teza de doctor habilitat în științe medicale. După conferirea titlului științifico-didactic de profesor este numit şef al Catedrei de medicină socială, pe care o conduce până la ultima suflare.
Nicolae Testemițanu a fost un pedagog experimentat, devotat cauzei şi idealurilor tinerelor generaţii. A publicat peste 220 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 15 monografii, lucrări metodice consacrate managementului în sănătate publică și istoriei medicinei.
Sub conducerea Domniei Sale a fost elaborat conceptul de asigurare a populației rurale cu asistență medicală specializată, apreciat cu Premiul de Stat în domeniul științei și tehnicii. Totodată, catedra condusă de profesorul Testemiţanu a fost recunoscută în URSS ca centru știinţific coordonator în probleme de organizare a ocrotirii sănătăţii populației din mediul rural.
Profesorul Testemiţanu este o somitate a comunității medicale din Republica Moldova, ilustru savant și Om de stat, care a contribuit substanțial la reformarea și dezvoltarea învățământului superior medical și a sistemului național de sănătate. Domniei Sale îi datorăm crearea sistemului modern de medicină primară, integrat funcţional cu medicina specializată.
Nicolae Testemiţanu s-a stins din viață la 20 septembrie 1986. Postmortem, i-a fost conferit titlul de academician al AȘM. Începând cu anul 1990, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie din Republica Moldova poartă numele distinsului savant.