Inaugurarea Centrului de Medicină Moleculară și a Centrului de Medicină Personalizată la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 86
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vă invită la inaugurarea Centrului de Medicină Moleculară și a Centrului de Medicină Personalizată – subdiviziuni științifice create ca rezultat al implementării subproiectului Fortificarea educației prin cercetare în medicină în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” („FORCE_Med”).
Evenimentul va avea loc pe data de 10 decembrie 2024, în Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi” (str. Nicolae Testemițanu, 27), cu începere de la ora 11:00.
Ca rezultat al implementării subproiectului, toate laboratoarele au fost amenajate cu mobilier și utilaj performant pentru realizarea celor mai complexe investigații, 3 săli de studii au fost dotate cu table interactive și computere. În spațiile Centrului de Medicină Moleculară și a Centrului de Medicină Personalizată, inclusiv sălile de studii, a fost instalat echipament video pentru implementarea conceptului de teleeducație.
De asemenea, au fost achiziționate licențe pentru analize statistice și bioinformatice, ce permit realizarea instruirii studenților, masteranzilor și doctoranzilor la disciplinele Biostatistică și Bioinformatică, cu utilizarea softurilor licențiate, precum și aplicarea acestora în analiza datelor de cercetare obținute în cadrul realizării studiilor științifice la tezele de master și doctorat.
Totodată, au fost elaborate și implementate planuri de învățământ la câteva programe de studii integrate, de licență și de master, au fost dezvoltate 2 submodule în Sistemul Informațional de Management Universitar, precum și efectuate traininguri pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători.
Scopul subproiectului a fost de a îmbunătăți curricula și infrastructura universitară pentru a aplica pe larg conceptul de educație prin cercetare la USMF „Nicolae Testemițanu”, în vederea sporirii calității pregătirii specialiștilor pentru sistemul național de sănătate și alte state, în conformitate cu standardele educaționale internaționale și cerințele actuale ale pieței forței de muncă.
Subproiectul „FORCE_Med” este parte a Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în perioada 2020-2025, cu suportul financiar al Băncii Mondiale. Valoarea grantului acordat constituie 2 mln. 150 de mii de euro, pentru perioada 23 octombrie 2022 - 31 decembrie 2024.