Comunicate de presă Header image

Comunicate de presă

Aplicația „HY hub” – o revoluție în educația sexuală a tinerilor

În data de 26 februarie 2016, începând cu ora 16:30, Societatea de Andrologie şi Sănătate Sexuală din Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, invită reprezentanții mass‑media la evenimentul de lansare a aplicației mobile „HY hub” (Health Youth Hub – a se citi „hai hab”), dezvoltată pentru a revoluționa modul în care tinerii sunt informați despre sănătate.

 

Gala Studenților Laureați, ediția a IV-a

Astăzi, 23 decembrie, Vă invităm la Gala Studenților Laureați 2015, unul dintre cele mai importante evenimente pentru mediciniști, care vine să premieze cei mai buni și mai activi tineri de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Festivitatea se va desfășura cu începere de la ora 18:00, în incinta Complexului Sportiv Universitar (str. N. Testemițanu, 25/4).

 

Concursul de eseuri ”Ținta zero!” își desemnează câștigătorii

În data de 1 decembrie 2015, în contextul Zilei mondiale de combatere HIV/SIDA, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” va premia cele mai bune trei eseuri la concursul ”Ținta Zero!”, organizat pentru studenți, rezidenți și doctoranzi. Evenimentul se va desfășura în Blocul didactic central, sala 204, cu începere de la ora 15:30.

 

Congresul de Urologie, Dializă și Transplant Renal la cea de-a VI-a ediție

Cel de-al VI-lea Congres de Urologie, Dializă și Transplant Renal cu participare internațională se va desfășura în perioada 21-23 octombrie 2015 la Chișinău. Manifestarea științifică este organizată de Societatea Urologilor din Republica Moldova, în colaborare cu Ministerul Sănătății, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” și Clinica de Urologie, Dializă și Transplant Renal a Spitalului Clinic Republican.

USMF „Nicolae Testemițanu” aniversează 70 de ani de la fondare

În acest an, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova aniversează 70 de ani de la fondare. Cu acest prilej, Vă invităm la evenimentele științifice, culturale și sportive, care se vor desfășura în perioada 4-10 octombrie 2015.

Mediciniștii organizează Marșul pentru Inimă!

În data de 29 septembrie 2015, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” va desfășura Marșul pentru Inimă! pentru a marca Ziua Mondială a Inimii. Astfel, circa 200 de studenți, profesori, precum și alți doritori de a participa la Marș, vor porni, la ora 15:00, din fața Blocului didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165) și vor parcurge pe jos drumul până în Parcul Valea Morilor, unde va fi organizat un flashmob, prin care vor ilustra bătăile inimii.

Ceremonia de bun venit la USMF ”Nicolae Testemițanu”

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” Vă invită la ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii. Evenimentul se va desfășura luni, 31 august 2015, în incinta Palatului Național ”Nicolae Sulac”, cu începere de la ora 13:00.

 

La eveniment vor participa oficiali ai Ministerului Sănătății și al Educației, reprezentanți ai administrației USMF ”Nicolae Testemițanu”, decani, șefi de subdiviziuni universitare, cadre profesoral-didactice și părinți, care vor încuraja proaspeții mediciniști.

Depunerea jurământului de medic și farmacist

În data de 17 iunie 2015, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de medic și farmacist de către absolvenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Evenimentul se va desfășura în incinta Palatului Național ”Nicolae Sulac”, cu începere de la ora 10:00.

 

Mediciniștii marchează Ziua Mondială fără tutun

În data de 28 mai curent, studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” vor organiza un flashmob cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun.

 

Acțiunea se va desfășura în fața Spitalului Clinic Republican (str. N. Testemițanu, 29), cu începere de la ora 15:30. Aici, tinerii se vor alinia în forma unei țigări uriașe, prin care vor încerca să demonstreze impactul fumului atât asupra fumătorilor activi, cât și a celor pasivi.

 

Moment aniversar pentru Școala de Management în Sănătate Publică

Vineri, 29 mai curent, va avea loc Conferința internațională ”Realizări și provocări în fortificarea resurselor umane în managementul sănătății publice”. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 09:30, în Sala Senatului a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.