Zilele Universității și Conferința științifică anuală
- 1301 vues
În perioada 15-18 octombrie curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova marchează 74 de ani de activitate. Cu acest prilej, tradițional, vor fi organizate Zilele Universității și Conferința științifică anuală. Programul manifestărilor include un șir de activități științifice, cultural-artistice și sportive. Evenimentul științific este dedicat Zilei Internaționale a Științei.
Sărbătoarea va fi inaugurată prin ședința festivă a Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, care va avea loc în data de 16 octombrie, ora 14:30, în Complexul Sociocultural Universitar, Sala de conferințe, et. 3 (str. Nicolae Testemițanu, 25).
La 17 octombrie, începând cu ora 8:30, se vor desfășura lucrările Conferinței științifice anuale, în cadrul a 13 secții și 14 subsecții, unde tinerii cercetători vor prezenta comunicări și rapoarte privind probleme actuale în: medicină internă, sănătate publică, cardiologie, pediatrie, ortopedie și traumatologie, obstetrică și ginecologie, neurologie, farmacie, stomatologie, psihiatrie și narcologie, farmacie, științe umaniste ș.a.
În paralel, va fi organizat Simpozionul Actualități în managementul căilor aeriene, de către Catedra de anesteziologie şi reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”, Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 2 şi Societatea de Anesteziologie și Reanimatologie din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc la Institutul de Medicină Urgentă, în Aula Catedrei (str. Toma Ciorbă, 1), cu începere de la ora 9:00.
În aceeaşi zi, la ora 13:00, se va desfăşura Simpozionul Actualități în cardiologie, organizat de Departamentul Medicină Internă, Disciplina de cardiologie, în incinta Restaurantului „Palatul Sărbătorii” (str. Ghioceilor, 1).
Programul mai include expoziții de publicații didactice și științifice, brevete de invenție și distincții obținute la diverse saloane naționale și internaționale de inventică (între orele 8:00-16:00), precum şi manifestări culturale și sportive, cu începere de la ora 14:30.
La 18 octombrie va avea loc Ședința în plen (ora 14:30), în Sala Senatului, Blocul didactic central al Universității, etajul 3 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), în cadrul căreia vor fi anunțate rezultatele Conferinței științifice anuale și vor fi premiați cei mai buni cercetători.
Conform programului, între orele 14:00-16:00 se prevede vizitarea expozițiilor, iar începând cu ora 14:00 vor continua să se desfăşoare manifestările culturale și sportive.
Pentru mai multe detalii, accesați Programul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii