- 6 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova își exprimă indignarea pentru faptul că a fost prejudiciată grav imaginea instituției prin materialele jurnalistice difuzate în perioada 3-6 decembrie 2018 cu privire la dosarul diplomelor false deținute de cetățeni din Israel.
În lipsa probelor concludente și veridice s-a făcut referire la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, care este unica instituție din țară care instruiește medici și farmaciști. Totodată, au fost utilizate secvenţe video cu imagini ale USMF „Nicolae Testemițanu”, inclusiv cu absolvenți și studenți internaționali care studiază aici, care nu au nicio legătură cu dosarul dat, astfel fiind denigrată demnitatea acestora și, implicit, imaginea Universității.
Rectorul Ion Ababii exclude orice presupunere de complicitate a angajaților instituției în falsificarea actelor de studii eliberate absolvenților: „Afirm cu toată responsabilitatea că Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova nu este implicată în această schemă frauduloasă și nu admitem, sub nicio formă, o asemenea situație.”
Conducerea instituției nu va permite ca aceste știri false și nefondate să afecteze prestigiul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova atât la nivel național, cât și internațional.
Precizăm că până la acest moment, instituția noastră nu a înregistrat nicio solicitare oficială din partea Statului Israel cu privire la confirmarea sau infirmarea veridicității actelor de studii eliberate de Universitate unor persoane implicate în cazul dat. Totodată, informăm că o comisie comună a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova va verifica, în perioada 5-15 decembrie curent, corectitudinea organizării și desfășurării procesului de studii al studenților internaţionali la USMF „Nicolae Testemițanu”.
Ulterior vom reveni cu date privind raportul și concluziile acestei comisii interministeriale.