- 1 vue
Conferinţa internaţională
Programe de masterat în sănătatea publică şi serviciile sociale:
viziune internaţională şi implementare locală
Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu” Vă invită la deschiderea Conferinţei internaţionale Programe de masterat în sănătatea publică şi serviciile sociale: viziune internaţională şi implementare locală, care va avea loc la 23 septembrie 2013, ora 10:00, în Sala Senatului (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165).
Conferinţa se va desfăşura în perioada 23-25 septembrie şi este organizată cu prilejul finalizării Proiectului educaţional TEMPUS Programe de masterat în sănătate publică şi servicii sociale, în rezultatul căruia, la IP USMF ”Nicolae Testemiţanu” şi Universitatea de Stat din Moldova au fost implementate noi programe de studii postuniversitare în masterat/rezidenţiat, în domeniile sănătate publică şi servicii sociale. Programele au fost elaborate în cadrul consorţiului Proiectului, în conformitate cu baza legală şi normativă a RM şi ajustate la standardele educaţionale europene.
La conferinţă vor participa parteneri din instituţiile de învăţământ superior din 5 ţări (Marea Britanie, Suedia, România, Georgia şi Armenia), reprezentanţi de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi de la alte instituţii, studenţi, rezidenţi, cadre didactice de la IP USMF ”Nicolae Testemiţanu” şi Universitatea de Stat din Moldova.
Mai multe detalii găsiţi în Programul Conferinţei.