- 7 vues
În data de 24 noiembrie curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Școala de Management în Sănătate Publică (ȘMSP) vor fi vizitate de Alteța Sa Prințesa Mary Elizabeth a Danemarcei și de Zsuzsanna Jakab, director regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa.
În acest context, cu începere de la ora 17:00, în Sala de conferințe 204 (Blocul didactic central, et. II), va fi organizată ceremonia de conferire a titlului Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu” și a diplomei de Profesor Onorific al ȘMSP acestor personalități pentru merite deosebite în inițierea și promovarea programelor de sănătate publică la nivel internațional.
La eveniment vor participa: Ruxanda Glavan, ministrul sănătății, Haris Hajrulahovic, reprezentantul OMS în Republica Moldova, Karsten Vagn Nielsen, ambasadorul Regatului Danemarcei în Republica Moldova, Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calității și integrării în învățământ, Oleg Lozan, prorector, director ȘMSP, prorectori, decani, cadre profesoral-didactice, masteranzi și absolvenți ai Școlii de Management în Sănătate Publică, precum și alți oaspeți.
Jurnaliștii interesați de eveniment sunt rugați să se acrediteze la Biroul OMS în Republica Moldova, până în data de 23.11.2016, ora 14:30. Persoană de contact: Rodica Munteanu, coordonator programe comunicare, e-mail munteanur@who.int; tel.: 079465959.