Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vă invită la Conferința de închidere a proiectului Fortificarea capacităților de instruire în asistența paliativă, finanțat de Fundația Soros-Moldova.
Evenimentul se va desfășura miercuri, 28 iunie curent, cu începere de la ora 13:00, în Sala Senatului a USMF „Nicolae Testemițanu”, Blocul didactic central (bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 165).
Conferința Asistența paliativă: abordări contemporane și perspective va întruni specialiști notorii în asistența paliativă din România și din țara noastră. Printre invitații speciali se numără: Ruxanda Glavan, ministrul sănătății, Liliana Gherman, director al Departamentului de Sănătate Publică, Fundația Soros-Moldova, conf. univ. Rodica Gramma, asistent de proiect, prof. Beatrice Ioan, președintele Comitetului de Bioetică al Consiliului Europei, Valerian Isac, director executiv, Fundația Angelus Moldova, Vladmir Pogoneț, responsabil de Serviciul de Asistență Paliativă, Institutul Oncologic din Moldova, Vladimir Poroch, şef de lucrări în cadrul Disciplinei Îngrijiri Paliative, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, medic-şef, Compartimentul Îngrijiri Paliative, Institutul Regional de Oncologie din Iași, România, Andrei Romancenco, director al Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și Galina Buta, conf. univ., Catedra de medicină de familie a USMF „Nicolae Testemițanu”.
Pe parcursul manifestării participanții își vor fortifica capacitățile pentru dezvoltarea și aplicarea unor îngrijiri adecvate și corecte pacienților aflați în stări terminale. În cadrul forumului vor fi abordate mai multe subiecte, precum: Asistența paliativă în Republica Moldova: provocări și realizări, Protejarea demnității pacientului muribund: abordări legale și etice la nivel internațional, Managementul durerii în paliație: întrebări actuale ale sistemului de sănătate din Republica Moldova, Instruirea prin simulare a abilităților necesare în asistența pacientului aflat în paliație, Asistența paliativă în practica medicului de familie ș.a.
Conform politicii actuale a sistemului sănătății, pacienții aflați în paliație sunt în grija și responsabilitatea medicilor de familie. Din aceste considerente, proiectul a dedicat o mare parte din activități dezvoltării capacităților în instruirea medicilor de familie. Ca rezultat, au fost elaborate un program de instruire pentru rezidenții USMF „Nicolae Testemițanu” la modulul Medicina paliativă și unul similar pentru formarea continuă a medicilor de familie, care a fost aprobat de Ministerul Sănătății. De asemenea, în curriculumul universitar a fost introdus un modul de instruire în Medicina paliativă, care a devenit obligatoriu pentru studenții din anul V de la facultățile de Medicină nr. 1 și Medicină nr. 2. Ca urmare, în anul universitar 2016-2017, în premieră, toți studenții din anul V au trecut modulul de 40 de ore dedicat asistenței paliative, unde, pe lângă subiectele clinice, managementul durerii și al simptomelor pacientului în paliație, s-a pus accent pe subiecte dedicate comunicării diagnosticului grav, aspectelor spirituale, psihologice și religioase în abordarea comunicării cu acești pacienți și cu familiile lor.
Un rezultat important al proiectului constituie editarea a două manuale de Medicina paliativă pentru studenți și pentru medicii de familie: cinci sute de manuale pentru studenți au fost oferite Bibliotecii Științifice Medicale a USMF „Nicolae Testemițanu”, iar 700 de manuale vor fi distribuite specialiștilor din sistemul național de sănătate.
Proiectul Fortificarea capacităților de instruire în asistența paliativă a fost implementat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova în perioada ianuarie 2016 – iunie 2017.