Default Header Image

Admiterea în rezidenţiat la USMF „Nicolae Testemiţanu”, pentru anul de studii 2018-2019

Published: 24.09.2018

Astăzi, 24 septembrie, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a dat startul admiterii la studii postuniversitare prin rezidenţiat, pentru anul de studii 2018-2019.

Concursul de admitere în rezidenţiat se organizează pe specialități, conform Planului de înmatriculare aprobat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

De notat că oferta educaţională a USMF „Nicolae Testemiţanu” din acest an constituie 534 de locuri, dintre care 453 – сu finanţare bugetară, iar 81 – la contract.

La concurs vor fi admişi cetăţenii Republicii Moldova, absolvenţi ai USMF „Nicolae Testemiţanu” şi ai altor facultăţi de medicină sau farmacie de peste hotare, din instituții de stat acreditate în modul stabilit de legislația în vigoare, promoţia anului 2018, precum şi absolvenţii promoţiilor 2016 şi 2017, care nu au fost înmatriculaţi, anterior, în rezidenţiat.

Candidaţii vor depune actele personal, la Comisia de admitere în rezidenţiat, în perioada 24-29 septembrie curent, în Blocul didactic central al USMF „Nicolae Testemiţanu” (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165).

Mai multe informații găsiți pe: http://admitere.usmf.md/rezidentiat/rezidentiat/informatii-utile-2