Dragi elevi, viitori absolvenţi!
Cu siguranță, sunteți deja nerăbdători să cunoașteți libertatea și frumusețea vieții de student, care, în același timp, presupune multă muncă, mai multe responsabilități şi sacrificii. De aceea, este important să vă gândiți bine și să analizați înainte de a alege domeniul pe care doriți să-l studiați și în care să vă afirmaţi. Dacă optați pentru medicină înseamnă că vă plac provocările, sunteţi pasionat de chimie sau biologie şi aveți o sensibilitate aparte pentru suferințele oamenilor.
Medicina nu este nici pe departe cea mai uşoară profesie, dar cu siguranţă este cea mai nobilă. Fiind una dintre cele mai vechi meserii, cu rădăcini încă din antichitate, medicina a fost şi este vitală pentru o societate, medicul fiind o persoană respectată și apreciată pentru înalta sa ţinută profesională.
„Medicina este profesia celor care au suficientă ambiţie”
Să fii medic înseamnă mai mult decât să deții anumite cunoştinţe. Această profesie presupune deschidere faţă de oameni, sensibilitate, pasiune, caracter, responsabilitate și angajament. Formarea ca specialist începe din facultate şi continuă pe parcursul întregii vieţi. Este un angajament asumat, ce se răscumpără prin satisfacţia de a dărui şi de a susţine viaţa şi sănătatea oamenilor. Însă, pentru a ajunge la această etapă, este nevoie de perseverenţă, insistenţă, curaj şi dorinţă enormă de a cunoaşte. Nu fiecare poate face faţă acestor rigori, de aceea medicina este profesia celor care au suficientă ambiție.
„Medicii și farmaciștii sunt membrii unei echipe”
Un domeniu la fel de important pentru societate, pentru care puteți opta venind la Universitatea noastră, este farmacia. Medicii și farmaciștii sunt membrii aceleiași echipe, care luptă pentru un scop comun - asigurarea sănătății populației. Unii constată problema, ceilalți asigură soluționarea acesteia prin medicamente.
Pe lângă specialitate, este foarte important să alegeți cu grijă și instituția, unde vă veți face studiile, care trebuie să fie una cu experiență și cu tradiții frumoase, capabilă să vă ofere condiții optime. USMF „Nicolae Testemiţanu” este unica instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova care instruiește specialiști medici (inclusiv, în domeniile stomatologie și sănătate publică) și farmaciști. Universitatea tinde spre o dezvoltare continuă, în special prin implementarea standardelor internaţionale în formarea cadrelor medicale, ajustarea programelor de studii la cerinţele europene și integrarea în spațiul educațional și de cercetare mondial. Cadrele didactice, care manifestă un înalt profesionalism, asigură instruirea tinerilor specialişti prin aplicarea metodelor şi tehnologiilor moderne de instruire medicală şi de testare a cunoştinţelor şi abilităţilor practice, conform recomandărilor internaţionale.
Venind la USMF „Nicolae Testemiţanu” veţi avea oportunitatea să studiați într-o instituţie prestigioasă, cunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru performanțele obținute și valorile promovate în domeniul instruirii, cercetării și practicii medicale.
Vă aşteptăm cu drag la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova!