Premieră pentru Republica Moldova: „Biotehnologie pentru dezvoltarea economică și socială în Europa de Sud-Est”
- vizualizări: 70
La 29 și 30 septembrie 2022, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va găzdui evenimentul științific ICGEB & The Future of Science ce se va desfășura cu genericul ”Biotechnology for economic & societal development in Southern and Eastern Europe”, organizat în numele Centrului Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie (International Centre for Genetic Engineering and Biotechnology – ICGEB) din Trieste, Italia. Întrunirea dată este o premieră pentru comunitatea științifică din Republica Moldova și face parte din ICGEB Meetings and Courses Programme ce presupune abordarea interdisciplinară a subiectelor din domeniul biotehnologiei și comunicării științifice.
Evenimentul va avea loc în Sala Senatului, Blocul didactic central, et. III (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165), cu începere de la ora 9:00.
La inaugurarea forumului științific vor participa: Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media; Ministra Sănătății a Republicii Moldova, Ala Nemerenco; Ministrul Educației și Cercetării al RM, Anatolie Topală; reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Dr. Miljana Grbic; ambasadorii Italiei, României și Letoniei în țara noastră; Dr. Lawrence Banks, director general al ICGEB, care va prezenta un raport privind activitățile Centrului în promovarea biotehnologiei la nivel mondial.
La ora 10:10, reprezentanții mass-media sunt invitați la o conferință de presă, ce se va desfășura în Sala de conferințe nr. 205, et. II.
Evenimentul va reuni personalități notorii în domeniul biotehnologiei și comunicării științifice din 15 țări: Austria, Italia, Franța, Slovenia, Letonia, Lituania, România, Serbia, Georgia, Muntenegru, Africa de Sud, India, Irak, Pakistan și Republica Moldova.
Speakeri internaționali și naționali vor aborda subiecte precum: biotehnologie pentru dezvoltare durabilă; rolul biotehnologiei în dezvoltarea economică și socială, știință și politică: instrumente și practici de comunicare științifică; implementarea schimbării pentru cercetare și inovare responsabilă; comunicarea științifică ca responsabilitate socială ș.a.
Programul include și sesiuni practice cu participarea unui public țintă mixt, format din cercetători și jurnaliști, unde vor fi prezentate studii de caz privind instrumentele de comunicare științifică utilizate de către ICGEB și instituțiile partenere.
Republica Moldova a devenit țară membră cu drepturi depline în cadrul ICGEB în anul 2019, iar USMF „Nicolae Testemițanu” reprezintă punctul național de contact, responsabil pentru colaborarea cu organizația internațională. Ca rezultat, instituțiile de cercetare naționale în domeniul biotehnologiilor şi cercetărilor molecular-genetice (publice sau private) pot beneficia de avantajele aderării la acest Centru internațional. Având componente în Trieste (Italia), New Delhi (India) și Cape Town (Africa de Sud), Centrul este parte din sistemul Organizației Națiunilor Unite și formează o rețea interactivă cu centrele afiliate din statele membre.