Default Header Image

”Împarte o carte – Împarte sănătate”

Publicat: 23.12.2014

 

În data de 24 decembrie, la ora 12:00, reprezentanții Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vor aduce în dar, copiilor internați în Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” – cărți, pentru a-i susține și a-i încuraja să se facă bine cât mai curând.

 

Acestea au fost colectate în cadrul campaniei ”Împarte o carte – Împarte sănătate”, desfășurată în Universitate între 2 și 23 decembrie, curent. Până în acest moment au fost adunate cca 400 de cărți de povești, de poezii, de colorat, reviste, romane – potrivite pentru copii de diferite vârste (3-16 ani).

 

Campania ”Împarte o carte – Împarte sănătate”, organizată de USMF ”Nicolae Testemițanu” pentru prima dată, are drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor care petrec perioade îndelungate în spital. Credem că poveștile, poeziile și povestirile sunt cele care pot aduce culoare în viața celor mici, și-i pot ajuta să se însănătoșească într-un timp mai scurt.