Conferința finală a Proiectului Tempus „Dezvoltarea asigurării calității în învățământul superior în Moldova”
- vizualizări: 17
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vă invită să participați la conferința de totalizare a rezultatelor Proiectului Tempus „Dezvoltarea asigurării calității în învățământul superior în Moldova” (QUAEM). Evenimentul se va desfășura în zilele de 19 și 20 mai, în Sala de conferințe (204) a USMF „Nicolae Testemițanu”.
La deschiderea conferinței, ce va avea loc în data de 19 mai, începând cu ora 13:00, va fi prezentă și Ruxanda Glavan, ministrul sănătății. În cea de-a doua zi, la eveniment vor participa: Corina Fusu, ministrul educației, Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Moldova, Claudia Melinte, coordonatorul Oficiului Național Erasmus+. De asemenea, la forum vor participa reprezentanții ministerelor, universităților partenere și ai altor instituții parte a consorțiumului, rectori, prorectori, șefi de departamente și specialiști în asigurarea calității, studenți și rezidenți.
Conferința este organizată de către partenerii proiectului de comun cu Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Consiliul Rectorilor și Consiliul Național al Organizațiilor Studențești.
Proiectul QUAEM a fost inițiat în anul 2012, având un buget de 939.727,07 EURO. În calitate de parteneri au fost selectate mai multe instituții de învățământ superior din țară, și anume: USMF „Nicolae Testemițanu”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Cahul „B. P. Hajdeu”, Universitatea de Stat „Aleco Russo” din Bălți.
În rezultatul implementării acestui proiect au fost evaluate șase instituții de învățământ superior din Moldova pentru care s-au elaborat strategii de dezvoltare, au fost pregătite pentru acreditare internațională trei programe de studii-pilot, au fost instruiți, în domeniul asigurării calității, specialiști și studenți de la 27 de universități din Moldova în cadrul instituțiilor partenere din UE. Totodată, au fost dotate cu echipament oficiile de asigurare a calității, au fost stabilite rețele ale specialiștilor în asigurarea calității la nivel național, au fost fortificate capacitățile Ministerului Educației și ale Ministerului Sănătății în evaluarea si acreditarea programelor de studii, și a fost creat un portal privind asigurarea calității în Moldova.
Inițiatoarea Proiectului QUAEM este Universitatea din Leipzig, Germania, care a urmărit susținerea eforturilor comune de îmbunătățire a calității învățământului superior în Moldova și de racordare la standardele UE. Partenerii au fost susținuți și de membrii europeni ai consorțiumului: CHE Consult (Germania), Universitatea din Girona (Spania), Serviciul Universităților Mondiale (Austria), Universitatea Politehnică din București (România), Universitatea din Roskilde (Danemarca), Agenția de acreditare AQASeV și Uniunea Studenților Europeni (Belgia).
Mai multe detalii despre conferință găsiți în Programul anexat.