Conferința de inițiere a programului național „Transplantul de cord în Republica Moldova”
- vizualizări: 85
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vă invită la Conferința de inițiere a programului național „Transplantul de cord în Republica Moldova”, organizată în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Agenția de Transplant din Republica Moldova, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Asociația Cardiologilor din Republica Moldova, Societatea de Cardiologie și Radiologie Intervențională din Moldova, Asociația Chirurgilor „Nicolae Anestiade” din Republica Moldova și Asociația de Anestezie și Terapie Intensivă din Moldova.
Evenimentul va avea loc marți, 25 noiembrie 2025, începând cu ora 11:00, în incinta Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Sala de conferințe, et. 1 (str. Nicolae Testemițanu, 29).
La inaugurarea conferinței vor participa: Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Emil Ceban, Grigore Romanciuc, director al Agenției de Transplant din Moldova, Grigore Tinică, manager, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, Guenadiy Vatachki, consilier expert la Agenția Națională de Transplant și coordonator al echipei prelevare hepatica în cadrul Institutului Clinic Fundeni, România, Igor Tudorache, vicedirector al Departamentului de Chirurgie Cardiacă (Allianz Herzchirurgie Zürich), Germania (on-line) și Borys Todorov, directorul Institutului Inimii din cadrul Ministerul Sănătății al Ucrainei ș.a.
În cadrul conferinței, va fi semnat un Memorandum bilateral de colaborare în domeniul ocrotirii sănătății, educației și științelor medicale, începând cu ora 11:30. Documentul va fi semnat de către prim-prorectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, Olga Cernețchi, directorul SCR „Timofei Moșneaga”, Andrei Uncuța, și directorul Institutului Inimii din cadrul MS al Ucrainei, Borys Todurov.
Memorandumul prevede colaborarea între părți pe următoarele segmente: schimb de informații în domeniul ocrotirii sănătății, educației medicale și științei medicale, dezvoltarea cercetărilor științifice în sfera medicinei clinice și preventive, în conformitate cu necesitățile sistemelor de sănătate; acordarea de asistență în realizarea proiectelor comune de cercetare științifică și tehnică, și în domeniul educației medicale și pregătirii cadrelor medicale; cooperare în domeniul medicinei preventive și clinice, în special în cardiologie, chirurgie cardiacă și a vaselor magistrale, diagnostic și tratament röntgen-endovascular, chirurgie vasculară, transplantologie și în domenii conexe ale medicinei; schimb de specialiști cu scopul instruirii și consultărilor pe teme de interes comun; organizarea în parteneriat și participarea specialiștilor la congrese, conferințe științifice, seminare și alte evenimente, în special în domeniul transplantului cardiac. Părțile vor sprijini, de asemenea, schimbul de informații referitoare la echipamente noi, produse farmacologice și dezvoltarea tehnologiilor legate de ocrotirea sănătății.
Programul științific al conferinței include următoarele subiecte: Speranța nu moare: transplantul cardiac – suprema renaștere; Donarea și transplantul de cord în medicina contemporană: perspective clinice, religioase și etico-sociale; Organizarea serviciului de transplant de cord în Ucraina; Particularitățile transplantului de cord în condiții de război; Transplantul cardiac de la donator în moarte circulatorie; Tehnologii extracorporeale în transplantologie; Transplantul de cord la copii; Experiența clinicii în operația ROSS; Ecocardiografia în transplantul cardiac: principii de evaluare și urmărire clinică.
La forum vor participa cardiochirurgi și experți din România, Germania și Republica Moldova.