Ceremonia de bun venit la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 144
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la Ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii.
Evenimentul va avea loc în data de 1 septembrie 2023, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală (str. Pușkin, 21) cu începere de la ora 11:00, și va întruni reprezentanți ai administrației Universității, decani, prodecani, profesori, studenți și părinți.
Programul evenimentului include mesajul de salut din partea rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, cadre didactice, studenți și alți invitați.
Tradițional, studenții înmatriculați în anul I vor rosti solemn Jurământul studentului USMF „Nicolae Testemițanu”, prin care-și vor lua angajamentul de a respecta valorile și tradițiile universitare, să aibă o reușită academică bună, să-și respecte profesorii și colegii, să devină specialiști de valoare.
Totodată, studenții din anul VI le vor înmâna halatul alb împreună cu alte simboluri ale medicinei, cum sunt stetoscopul și bisturiul, precum și flacăra cunoștințelor pe care vor trebui să o păstreze cu sfințenie și să o transmită generațiilor viitoare de mediciniști.
În acest an, la USMF „Nicolae Testemițanu” au promovat concursul 1121 de persoane la cele opt programe de studii de licență și integrate oferite de instituție. Numărul tinerilor înmatriculați include atât cei admiși cu finanțare de la bugetul de stat (500), cât și cei în bază de contract (621).