Default Header Image

100 de ani de la nașterea academicianului Natalia Gheorghiu

Publicat: 29.11.2014

În data de 29 noiembrie 2014, în incinta Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” se va desfășura Conferința științifico-practică cu participare internațională, în domeniul chirurgiei pediatrice. Manifestarea științifică este consacrată aniversării a 100 de ani de la nașterea academicianului Natalia Gheorghiu și a 57 de ani de la primele intervenții chirurgicale efectuate la copii în Republica Moldova.

     Deschiderea oficială a conferinței va avea loc în Sala Senatului a USMF ”Nicolae Testemițanu”, cu începere de la ora 9:00, la care vor participa ministrul sănătății, Andrei Usatîi, rectorul Universității – Ion Ababii, directorul general al Institutului Mamei și Copilului, Ștefan Gațcan și alți oaspeți cu renume din țara noastră și din România.

     Printre temele ce vor fi abordate de către participanți sunt anomaliile ano-rectale la copil, urologia pediatrică, riscul diagnosticului tardiv la copil, managementul medico-chirurgical în afecțiunile toracelui la copil, tehnologii noi de diagnostic și tratament în vertebrologie, particularitățile combustiologiei pediatrice. La finele conferinței va fi lansat volumul ”Cazuri clinice în chirurgia pediatrică” dedicat jubileului de 100 de ani de la nașterea academicianului Natalia Gheorghiu.

     Manifestarea științifică este precedată de un curs preconferință, care are loc astăzi, 28 noiembrie, unde se abordează, de asemenea, un șir de probleme și afecțiuni chirurgicale la copii.

   Conferința este organizată de USMF ”Nicolae Testemițanu”, Institutul Mamei și Copilului și Asociația chirurgilor pediatri ”Academicianul Natalia Gheorghiu”.

    Natalia Gheorghiu a fost un ilustru savant, eminent pedagog și educator, talentat clinician și organizator al ocrotirii sănătății, profesionist de talie internațională. În 1957, la iniţiativa sa, în cadrul Spitalului Clinic Republican pentru Copii a fost deschisă prima secţie de chirurgie pediatrică. A depus eforturi extraordinare pentru dezvoltarea chirurgiei pediatrice în Republica Moldova, venind cu propunerea de a înfiinţa un centru naţional ştiinţifico-practic de chirurgie pediatrică, unic pentru toate afecţiunile chirurgicale la copil, în prezent Centrul de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu”. Academicianul Natalia Gheorghiu a contribuit esențial la instruirea specialiștilor în medicină și la perfecționarea continuă a procesului de instruire medicală, activând peste jumătate de secol la Universitate atât ca profesor, cât și ca prorector didactic și științific (1963-1969).