- 68 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vă invită la al X-lea Congres al farmaciștilor din Republica Moldova cu participare internațională, organizat cu prilejul aniversării a 60-a de la fondarea Facultății de Farmacie și celor 90 de ani de la nașterea profesorului universitar Vasile Procopișin, doctor habilitat în științe farmaceutice, fost decan al facultății și șef al Catedrei de farmacie socială, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Ediția curentă a forumului se va desfășura cu genericul „Facultatea de Farmacie – șase decenii de inovație și progres”, fiind organizat în parteneriat cu Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova.
Evenimentul va avea loc la 22 noiembrie 2024, la Complexul Sociocultural Universitar, Sala polivalentă, et. 3 (str. Nicolae Testemițanu, 25), cu începere de la ora 9:00.
În cadrul lucrărilor Congresului vor fi abordate subiecte din domeniul activității farmaceutice precum: actualități în designul medicamentului; aspecte contemporane ale managementului, legislației și asistenței farmaceutice; actualități în dezvoltarea, prepararea/producerea, analiza și controlul medicamentelor; plante medicinale – actualități în cercetare și utilizarea terapeutică; siguranța medicamentului din perspectiva farmacologiei, farmacoterapiei și farmaciei clinice; studii de abordare sistemică din perspectiva științelor farmaceutice; factori de risc ai funcționalității sistemului farmaceutic ș.a.
Manifestarea științifică va reuni peste 400 de participanți: cadre didactice și științifico-didactice, studenți-doctoranzi, farmaciști rezidenți, studenți și cercetători atât din țară, cât și de peste hotare. Invitați de onoare sunt personalități notorii în domeniul farmaceutic din Republica Moldova și România, printre care decanii de la toate facultățile de farmacie ale universităților române de profil medical și farmaceutic, și președintele Colegiului Farmaciștilor din România.
Totodată, la congres vor fi prezenți reprezentanți ai Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, reprezentanți ai farmaciilor comunitare și de spitale, ai întreprinderilor producătoare de medicamente, unităților de achiziționare și de distribuție a medicamentelor, și ai firmelor farmaceutice.
Mai multe informații vedeți în Program.