oferta educatională 2024

USMF „Nicolae Testemițanu” oferă 1100 de locuri la studii superioare pentru noul an universitar

Published: 03.07.2024

oferta educațională generală 2024Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova oferă 1100 de locuri la studii superioare de licență și integrate pentru anul universitar 2024-2025. Dintre acestea, 500 sunt cu finanțare bugetară, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 439 din 21.06.2024, iar 600 sunt pe bază de contract cu taxă de studii. Tradițional, 25 de locuri bugetare sunt preconizate pentru candidații din raioanele de est ale țării.Conform Planului de admitere, aprobat la Ședința Senatului universitar din 20 iunie curent, locurile sunt repartizate pe programe de studii, după cum urmează:

calendarul admiterii 2024În acest an, sesiunea de admitere la toate instituțiile de învățământ superior publice și private din Republica Moldova se va desfășura centralizat, conform unui grafic stabilit prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 867 din 14 iunie 2024. Astfel, în anul curent, sesiunea de admitere de bază include etapele:

Comisia de admitereÎnscrierea la concurs se poate face concomitent la trei instituții de învățământ superior, a câte maxim trei programe de studii la fiecare, dar candidatul va fi înmatriculat doar la un  program de studii în cadrul unei singure instituții. Criteriile sunt unice pentru admiterea la locurile cu finanțare bugetară și pe bază de contract cu taxă de studii. Concursul se va desfășura în două etape – intermediar, în baza copiilor, și final, în baza actelor originale.

85 la sută din numărul total de locuri vor fi oferite deținătorilor diplomei de bacalaureat, 15% pentru tinerii cu diplome de studii profesionale de profil. Din numărul total de locuri bugetare, 15% sunt destinate pentru 9 categorii separate de candidați (cu statut de copii rămași fără îngrijire părintească, cu grad de dizabilitate sever sau accentuat, din familii cu trei și mai mulți copii cu vârsta de până la 20 de ani ș.a.).

Sunt admiși în afara concursului, în limita Planului de admitere, candidații care au obținut performanțe la olimpiade internaționale sau republicane, cu premii de gradul I-III, cu condiția că optează pentru specialitatea ce corespunde disciplinei la care au fost premiați. În cazul USMF „Nicolae Testemițanu”, acei candidați care au obținut premii la olimpiade sau concursuri naționale la biologie și chimie vor fi admiși la unul dintre toate programele de studii, iar cei cu premii la fizică vor fi admiși în afara concursului la programele de studii Optometrie sau Tehnologii în radiologie și imagistică. Senatul Universității a votat unanim această decizie, asigurând astfel recunoașterea și valorificarea performanțelor olimpicilor.

oferta masterÎn perioada sesiunii de bază de admitere se va desfășura și concursul la studii superioare de master (ciclul II) pentru cetățenii Republicii Moldova. Oferta educațională pentru studii de master (2 ani) include următoarele programe:

În total, pentru a.u. 2024-2025 sunt oferite 67 de locuri pentru programele de master, dintre care 15 sunt cu finanțare bugetară și 52 sunt cu taxă de studii. Cadidații vor depune actele la Comisia de admitere a Universității (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), cu prezența fizică, în perioada 22-29 iulie. Rezultatele intermediare vor fi afișate pe 1 august, depunerea documentelor în original va avea loc între 2-6 august, iar anunțarea rezultatelor finale pe 9 august.

Mai multe informații despre oferta educațională și desfășurarea procesului de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu” găsiți pe: https://admitere.usmf.md/ro/admitere/studii-universitare/candidati-autohtoni

 

oferta educatională 2024
usmf
admitere 2024
oferta educațională 2024
programe de studii de licență
programe de studii de master
calendarul admiterii

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii