Atelier de instruire privind acordarea primului ajutor medical
- 119 просмотров
Catedra de urgențe medicale „Gheorghe Ciobanu” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează un atelier cu genericul „Copiii salvează viața. Salvarea vieților începe cu tine!”.
Evenimentul va avea loc pe data de 27 mai 2024 la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru” din capitală (str. Pădurii, 18), începând cu ora 15:00.
La acțiune vor participa cadrele didactice și elevii din clasele gimnaziale și liceale ale Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Chișinău, care vor fi instruiți în recunoașterea unei stări critice și a stopului cardio-respirator, aplicarea măsurilor de acordare a primului ajutor până la sosirea ambulanței (echipei de urgență).
Atelierul este organizat în contextul Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență, consemnată anual la 27 mai.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii