- 57 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova” Vă invită la ceremonia de lansare a subproiectului „Fortificarea educației prin cercetare în medicină în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” (FORCE-med), în valoare de 2 milioane 150 de mii de euro, finanțat de Banca Mondială în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldova” și implementat de Ministerul Educației Cercetării al Republicii Moldova în perioada 2020-2025.
Ceremonia de lansare a subproiectului va avea loc în data de 7 decembrie 2022, ora 11:00, în Sala de conferințe nr. 205, et. II, Blocul didactic central (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165).
La eveniment vor participa oficiali de la Guvernul Republicii Moldova – ministra sănătății Ala Nemerenco, ministrul educației și cercetării Anatolie Topală, precum și reprezentanți ai administrației USMF „Nicolae Testemițanu” și ai Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, cadre didactice și științifico-didactice, cercetători, studenți, masteranzi, studenți-doctoranzi și medici rezidenți.
Proiectul FORCE-med reprezintă implementarea conceptului educație prin cercetare în scopul perfecționării învățământului superior medical în conformitate cu Strategia de dezvoltare a Universității până în anul 2030. În acest scop, vor fi întreprinse acțiuni de îmbunătățire a planurilor de învățământ și a curriculumurilor disciplinelor, vor fi dezvoltate noi curriculumuri interdisciplinare ce vor permite dezvoltarea abilităților de cercetare și de aplicare a rezultatelor științifice ale studenților, masteranzilor, studenților-doctoranzi și medicilor rezidenți, precum și aplicarea celor mai noi tehnologii biomedicale în practica medicală.
Ca rezultat al implementării proiectului FORCE-med va spori semnificativ capacitatea de instruire și calitatea educației medicale prin cercetare în Universitate, contribuind la formarea medicilor și farmaciștilor de înaltă calificare pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova și al altor state.