Default Header Image

Dezvelirea bustului academicianului Gheorghe Paladi

Published: 21.12.2021

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova Vă invită la ceremonia de dezvelire a bustului profesorului universitar Gheorghe Paladi, fost șef al Catedrei de obstetrică și ginecologie, medic obstetrician, doctor habilitat în științe medicale, Cavaler al Ordinului Republicii, academician al Academiei de Științe a Moldovei.

Evenimentul va avea loc în data de 22 decembrie curent, cu începere de la ora 10:00, în fața Spitalului Clinic Municipal nr. 1 ce-i poartă numele (str. Melestiu, 20). 

La ceremonie vor fi prezenți reprezentanți ai administrației: Universității, Spitalului, Primăriei municipiului Chișinău, Academiei de Științe a Moldovei, cadre științifico-didactice, colegi, discipoli, medici-rezidenți, studenți ș.a.

Gheorghe Paladi face parte din Promoția de Aur de medici făclieri ai USMF „Nicolae Testemițanu”, fiind unul dintre fondatorii serviciului obstetrical-ginecologic din republică. Incontestabil este aportul Domniei Sale la perfecţionarea procesului didactic la Catedra de obstetrică și ginecologie, pe care a condus-o timp de peste trei decenii, prin formarea a zeci de generații de medici. A contribuit la iniţierea instruirii prin rezidențiat, ceea ce a dat posibilitate de a implementa experiența școlilor vechi europene şi de a forma o pleiadă de specialiști și cercetători valoroși. Distinsul profesor și-a adus aportul la crearea Spitalului Clinic Municipal din capitală nr. 1, căruia i-a dedicat 60 de ani de activitate.

A îndrumat competitori la susținerea a 28 de teze de doctor și doctor habilitat în științe medicale. Palmaresul său științific include peste 300 de lucrări, inclusiv trei manuale, multiple monografii şi elaborări metodice, precum şi 16 brevete de invenție. Este de menționat importanța cognitivă a manualelor „Obstetrica” și „Ginecologia”, lucrări fundamentale și extrem de utile pentru studenți, rezidenți și medici-ginecologi.

 Timp de 26 de ani, profesorul Paladi a activat ca specialist principal în domeniul ocrotirii sănătății mamei și a copilului în cadrul Ministerului Sănătății, perioadă în care au fost implementate cele mai majore reforme, printre care merită a fi menționată deschiderea primei maternități din Chișinău. Mulți ani a exercitat funcția de președinte al Asociației Medicilor Obstetricieni și Ginecologi din Republica Moldova. Renumitul profesor este inițiatorul formării Secției de științe medicale la Academia de Științe a Moldovei și a Centrului de Cercetări Științifice Medicale și Socio-Demografice ale Familiei.