- 104 просмотра
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a obţinut statutul de instituţie acreditată internaţional de către Federația Mondială de Educație Medicală (FMEM). Universitatea a primit, în data de 19 iunie, Certificatul de confirmare a acreditării internaţionale pe un termen de 5 ani, eliberat în baza Protocolului nr. 46 din 14 iunie 2019 al Consiliului Agenției Independente de Acreditare și Rating din Kazahstan - entitate abilitată de FMEM cu drept de certificare internaţională a instituţiilor de învățământ.
În acest context, rectorul Universităţii Ion Ababii a declarat: „Odată cu obținerea Certificatului de confirmare a acreditării internaționale, USMF Nicolae Testemițanu se poziționează pe o treaptă superioară, fapt ce demonstrează calitatea programelor de studii și a tuturor activităților desfășurate de către Universitate. Suntem onorați de performanța obținută și vom depune toate eforturile necesare pentru a corespunde în continuare standardelor internaționale”.
Acreditarea internațională prezintă mai multe avantaje, și anume: consolidarea imaginii Universității și creșterea competitivității la nivel mondial, garantarea unei instruiri de înaltă calitate, conform standardelor FMEM, extinderea posibilităților de colaborare cu alte organizații similare, sporirea credibilității în fața publicului vizat. Pentru specialiștii pregătiți la USMF „Nicolae Testemițanu”, certificarea internațională semnifică recunoașterea diplomelor de studii în alte state ale lumii și posibilități de afirmare peste hotarele țării.
Procesul de acreditare internaţională a fost inițiat în luna martie 2019 și a presupus mai multe etape, una dintre ele fiind realizarea Raportului de autoevaluare instituţională, conform cerinţelor înaintate de IAAR. Ulterior, în perioada 3-5 iunie curent, Comisia de experți externi a Agenției s-a aflat la USMF „Nicolae Testemițanu”, în scopul evaluării instituţionale finale în baza standardelor FMEM, după examinarea preliminară, efectuată în lunile martie-mai. În cadrul vizitei, Comisia a avut întrevederi cu administrația Universității, cu șefi de subdiviziuni universitare, cadre didactice și științifico-didactice, cu studenți, medici-rezidenți, absolvenți și cu potențiali angajatori.
În context, preşedintele Comisiei de experţi, Bahît Koșerova, a remarcat calificarea înaltă a echipei Universităţii, subliniind faptul că toate informaţiile necesare pentru evaluarea instituţională au fost elaborate conform cerințelor și prezentate prompt organismului abilitat. „Am constatat că Universitatea are un colectiv consolidat și că vă ghidaţi de o strategie şi o politică corectă în domeniul asigurării calității în toate direcțiile de activitate. Meritați să fiţi printre instituţiile de învăţământ superior - lidere din ţară şi, desigur, de peste hotare”, a precizat expertul.
Printre atuurile Universităţii se enumeră şi: elaborarea şi implementarea Strategiei de dezvoltare a Universității cu suportul experţilor externi, aplicarea sistemului de management al calității conform standardului ISO 9001:2015, precum şi racordarea programelor din domeniul învățământului medical şi farmaceutic la normele europene de calificare.
Experții au apreciat și baza tehnico-materială a instituției: blocurile didactice, Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Clinica Stomatologică Universitară, Biblioteca Ştiinţifică Medicală cu săli de lectură şi centre de informare și documentare moderne, laboratoare științifice dotate cu aparataj performant ş.a. Alte puncte tari identificate de Comisia externă sunt: crearea oportunităţilor de participare a studenților la programe de mobilitate academică internaţională, implicarea lor în procesul decizional prin delegarea reprezentanţilor acestora în organele de conducere ale Universităţii, aplicarea unui program de mentorat şi îndrumarea beneficiarilor de către specialiştii Centrului de Consiliere Psihologică şi Ghidare în Carieră, lansarea noilor programe de studii - Optometrie şi Asistenţă medicală generală - în corespundere cu imperativul introducerii unor servicii medicale competitive pe piaţa muncii, participarea activă a Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină la soluţionarea problemelor tineretului studios, dezvoltarea parteneriatelor сu universităţi şi cu organizaţii neguvernamentale de peste hotare, precum şi integrarea socială a studenţilor internaţionali.
La final, Comisia a venit cu unele recomandări precum: crearea unui spital universitar cu profil larg pentru dezvoltarea dexterităților practice ale studenților; aplicarea testării psihologice a candidaţilor la admiterea în Universitate, extinderea programelor de mobilitate academică a studenţilor; intensificarea pregătirii angajaţilor conform metodologiei cercetărilor ştiinţifice, precum şi atragerea plenară a partenerilor internaţionali şi a celor strategici la realizarea cercetărilor. De asemenea, experții recomandă ca Universitatea să tindă spre autofinanţare la repartizarea resurselor, inclusiv pentru remunerarea personalului didactic în vederea atingerii unor rezultate mai bune în instruire.
Acreditarea Federației Mondiale de Educație Medicală certifică atât sustenabilitatea programelor de educație medicală, cât și competențele instituțiilor de profil în oferirea instruirii medicale calitative - elemente ce asigură încrederea pacienților și a medicilor practicieni calificați.