- 45 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va organiza, în perioada 8-20 iulie 2019, primirea actelor pentru participare la concursul de admitere la studii superioare integrate și de licență pentru anul universitar 2019-2020. Comisia de admitere activează în Blocul didactic central (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165), de luni până vineri, între orele 9:00-17:00, cu pauză între 13:00-14:00.
Oferta educațională cuprinde următoarele specialități: Medicină, Stomatologie, Farmacie, Medicină preventivă, Optometrie și Asistență medicală generală. Planul de admitere - locurile cu finanţare bugetară pentru anul de studii 2019-2020 - urmează a fi stabilit în curând, printr-o hotărâre de guvern.
La concursul de admitere pot participa toți deținătorii diplomelor de bacalaureat și ai diplomelor de studii profesionale (colegiu), raportul fiind, respectiv, de 80/20 la sută dintre participanți; 15 la sută din numărul total de locuri (la fiecare specialitate/domeniu de formare profesională), prevăzute în Planul de înmatriculare cu finanţare bugetară, vor fi oferite candidaţilor rămaşi fără ocrotire părintească sau cu grad de dizabilitate ce le permite frecventarea studiilor şi practicarea profesiei, sau ambii părinţi sunt cu grad de dizabilitate. Totodată, se oferă prioritate tinerilor ai căror părinți au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, la războiul din Afganistan sau la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, militarii, participanţii la operaţiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak. Persoanele care provin din familii cu patru şi mai mulţi copii sau sunt absolvenţi ai şcolilor din localităţile de Est ale republicii, sau din familii de romi, sau au efectuat serviciul militar în termen, de asemenea, dețin prioritate la concursul de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu”.
Rezultatele intermediare ale concursului vor fi afișate în data de 23 iulie, iar până în data de 25 iulie, câștigătorii trebuie să depună documentele în original.
La 28 iulie, Universitatea va prezenta rezultatele finale ale concursului de admitere la studii pentru anul universitar 2019-2020.
În cazul în care vor exista locuri neacoperite ca rezultat al sesiunii de bază, Comisia va organiza sesiunea suplimentară de admitere. Astfel, în perioada 30 iulie-2 august 2019, doritorii vor putea depune actele, iar în data de 5 august vor afla rezultatele.
Pentru mai multe informații accesați: https://admitere.usmf.md/ro/admission/studii-universitare/studenti-autohtoni/studii-superioare-integrate-ciclul-i-si-ciclul-ii