Default Header Image

Studenții USMF „Nicolae Testemițanu” vor marca Ziua Mondială a Sănătății printr-un flashmob

Published: 04.04.2019

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vă invită, în data de 5 aprilie 2019, la un flashmob cu genericul Sănătatea - o prioritate a ființei umane. Evenimentul este organizat în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, marcată, anual, în data 7 aprilie.

Acțiunea  se va desfășura cu începere de la ora 10:30, în curtea Spitalului Clinic Municipal nr. 1, în preajma Blocului adminstrativ (or. Chișinău, str. Melestiu, 20).

În cadrul flashmobului, studenţii din anul I de la specialitatea Asistența medicală generală vor prezenta un complex de exerciții fizice și vor distribui fructe pacienților internaţi în secțiile terapeutice ale Spitalului.

Evenimentul este organizat de Catedra de medicină de familie a USMF „Nicolae Testemițanu”.