Default Header Image

Comunicat de informare

Published: 10.01.2019

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” își exprimă indignarea pentru faptul că instituțiile mass-media difuzează informații eronate privind implicarea Universității în anumite scheme frauduloase, fără a aduce probe concludente. Mai mult ca atât, autorii materialelor postează secvenţe video cu imagini ale Universității şi, nemijlocit, cu absolvenți și actuali studenți internaționali ai USMF „Nicolae Testemițanu”, care nu au nicio legătură cu dosarul dat, astfel fiind prejudiciată demnitatea acestora și, implicit, imaginea instituţiei.

Ca urmare, mai mulţi studenţi israelieni, care apar în imagini, declară că au fost afectaţi direct, atât ei, cât şi rudele lor, la baştină, şi intenționează să se adreseze instanţelor judiciare pentru lezarea onoarei și a reputației.

În acest sens, venim cu solicitarea, în adresa colegilor jurnaliști, de a utiliza cu prudenţă imaginile ce vizează studenții și personalul USMF „Nicolae Testemițanu”, precum și infrastructura acesteia, când fac referire la dosarul în cauză sau la oricare altă situație. Vă îndemnăm să respectați Legea cu privire la datele cu caracter personal şi Codul deontologic al jurnalistului!

Precizăm că până la acest moment, instituția noastră nu a înregistrat nicio solicitare oficială din partea Statului Israel cu privire la confirmarea sau infirmarea veridicității actelor de studii eliberate de Universitate unor persoane implicate în cazul dat.

Totodată, informăm că pe marginea acestui caz s-a autosesizat Centrul Național Anticorupție, iar prin Ordinul comun (nr. 1781/1416 din 04.12.2018) al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a fost instituită o comisie, care, în perioada 5-15 decembrie curent, va verifica corectitudinea organizării și desfășurării procesului de studii al studenților internaţionali la USMF „Nicolae Testemițanu”. Mai multe detalii găsiți în Ordin comun al ministerelor.