Marți, 1 iulie 2014, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”, va avea loc Conferinţa de lansare a Proiectului REACH-4-Moldova, cu genericul “Sănătatea respiratorie în Republica Moldova”. Evenimentul va începe la ora 09:00 și se va desfășura în Sala Senatului, Blocul didactic central, et. 3.
REACH-4-Moldova a fost inițiat în anul 2011, în cadrul unui parteneriat oficial între Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Universitatea din Lübeck, Germania.
Proiectul are drept scop instituirea unui parteneriat activ și durabil în învățământul medical superior și facilitarea cooperării multilaterale, între instituțiile academice partenere, pentru dezvoltarea curriculum-ului, schimbul de studenți, transferul de cunoștințe și abilități, consolidarea capacităților de colaborare în cercetare.
Finanțat de către Serviciul German de Schimb Academic (DAAD-PAGEL), REACH-4-Moldova preconizează, pentru următorii patru ani, activități de cercetare, educație și consolidare a capacităților în domeniul sănătății în Republica Moldova, prioritare fiind medicina respiratorie (pulmonologia) şi bolile infecţioase.