- 56 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” este o emblemă a Chişinăului şi a întregii ţări. Promovează o politică de dezvoltare continuă a învăţământului medical, implementează cunoştinţele în sistemul de sănătate şi influenţează reformele în domeniu. Astfel de aprecieri au adus rectorii și participanții la întrunirea Asociației Universităţilor de Medicină și Farmacie din România, desfășurată în premieră la Chişinău.
Reprezentanţii români au calificat pozitiv reformele din sistemul de sănătate și învăţământul medical universitar din Republica Moldova. “Trebuie să fiţi mândri că aveţi o asemenea universitate în Republica Moldova. Tot ce s-a realizat aici, în ultimii ani, dezvoltă nu doar un învăţământul medical de calitate, dar şi o plasează printre cele mai competitive instituţii”, a declarat Vasile Astarastoaie, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” din Iași, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Pe parcursul a trei zile, rectorii şi colegii lor au discutat problemele privind învăţământul medical și farmaceutic, la nivel universitar și postuniversitar, din aceste două ţări. În concluzie, participanții la întrunire au stabilit că universitățile vor participa, în comun, la diferite proiecte internaționale în domeniul educației, cercetării și practicii medicale. Rectorii au decis că vor dezvolta, în comun, programe de instruire medicală prin simulare; vor organiza foruri de specialitate, conferințe, congrese și alte manifestări științifice. În plus, se va asigura stimularea și dinamizarea mobilității academice a studenților, rezidenților, cadrelor didactice și științifice; vor fortifica relațiile de cooperare între Asociața Studenților și Rezidenților în Medicină din RM și societățile similare din România. “Trebuie să construim, în continuare, strategia dezvoltării uniforme a învăţământului medical şi creşterea competitivităţii acestui grup de universităţi. Nu mai putem fi actori pe plan local, dar deja pe unul general”, a accentuat rectorul UMF “Gr. T. Popa” Iași.
La şedinţa de bilanţ a reuniunii, Ion Ababii, rectorul USMF “Nicolae Testemiţanu”, a făcut şi o totalizare a colaborării de două decenii dintre instituţia noastră şi cele din România. Având un suport consistent din partea instituţiilor române, Universitatea din Moldova a reuşit organizarea învăţământului medical în limba română şi a contribuit la reformarea sistemului de sănătate. “Peste 1000 de cadre didactice a USMF ”Nicolae Testemițanu” au efectuat stagii în România, revenind în ţară cu idei noi şi viziuni moderne de dezvoltare a sistemului național de sănătate şi a învăţământului medical universitar și postuniversitar”, a spus Ion Ababii. În numele comunității universitare, rectorul a mulţumit, omologilor din România pentru contribuţia substanțială în evoluţia Universităţii noastre.
Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România a fost înfiinţată acum 6 ani, cu scopul de a realiza o politică comună de dezvoltare a învăţământului medical din România. USMF “Nicolae Testemiţanu” este membru cu drepturi depline în această Asociaţie de 2 ani.