Default Header Image

Ceremonia de bun venit la USMF ”Nicolae Testemițanu”

Published: 26.08.2015

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” Vă invită la ceremonia de bun venit a studenților în anul I de studii. Evenimentul se va desfășura luni, 31 august 2015, în incinta Palatului Național ”Nicolae Sulac”, cu începere de la ora 13:00.

 

La eveniment vor participa oficiali ai Ministerului Sănătății și al Educației, reprezentanți ai administrației USMF ”Nicolae Testemițanu”, decani, șefi de subdiviziuni universitare, cadre profesoral-didactice și părinți, care vor încuraja proaspeții mediciniști.

 

Conform tradiției, în cadrul ceremoniei, tinerii vor depune jurământul studentului la medicină și farmacie, prin care-și vor lua angajamentul ”de a munci cu pasiune pe tot itinerarul anilor de studii pentru a însuși la perfecție bazele teoriei și practicii medicale și de a deveni un discipol demn al dascălilor săi”.