Default Header Image

Donează Sânge, Fii Erou!

Published: 12.04.2017

Dragi colegi, suntem bucuroși să Vă anunțăm despre desfășurarea unei noi ediții a  campaniei Donează Sânge, Fii Erou! în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Joi, 13 aprilie, începând cu ora 9:00 și până la 16:30, Vă așteptăm să dăruiți viață în Aula nr. 8 „Nicolae Eșanu” (str. Nicolae Testemițanu, 20).

 

Scopul campaniei este de a suplini rezervele de sânge în țara noastră, de a promova un mod de viață sănătos și de a dezvolta spiritul de responsabilitate și solidaritate la viitorii medici.

 

La acțiune sunt așteptați nu doar studenții și angajații Universității noastre, dar și toți doritorii care vor să facă o faptă bună în ajunul Sfintelor Sărbători de Paști.

 

Evenimentul este organizat de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină cu suportul USMF „Nicolae Testemițanu”.

 

Donarea de sânge este inofensivă sută la sută şi nu poți contracta  HIV/SIDA sau alte infecții, deoarece se utilizează un ac steril şi de unică folosinţă pentru fiecare donare. Înainte de recoltarea sângelui, donatorului i se vor adresa câteva întrebări legate de starea de sănătate şi i se va face un mic examen medical – temperatură, puls, tensiune.

 

Rezultatele testelor de laborator rămân confidenţiale. Donatorii sunt în drept să afle rezultatele testelor de laborator a sângelui după donare.

 

Asigurarea calităţii rezervelor de sânge se face printr-un proces ce presupune testări minuțioase, procesare, etichetare și stocare cu deosebită atenție, şi un control riguros al calităţii.