- 16 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Vă invită la Ziua Uşilor Deschise (Blocul didactic central, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 165). Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 26 mai, începând cu ora 09:00.
În acest an, oaspeții vor avea parte de un program divers, care va include excursii la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală – cel mai performant din regiunea Europei de Est, care implementează metode moderne în formarea viitorilor medici, pentru dezvoltarea abilităților de comunicare cu pacienții, lucru în echipă și de luare a deciziilor clinice.
Totodată, tinerii vor avea posibilitatea să viziteze Centrul Stomatologic Universitar și Clinica Universitară Stomatologică, unde se vor familiariza cu tehnicile și metodele avansate de formare a medicilor stomatologi.
Un alt punct de atracție este Muzeul de anatomie a omului, unic în Europa, unde sunt expuse cca 3000 de articole anatomice pe o suprafaţă totală de 400 m2.
Iar pentru a se simți cu adevărat în pielea unui medic, în premieră, vizitatorii vor putea participa și la workshopuri tematice: Simulare în medicină, Examinarea pacientului, Ajutorul medical de urgență și Simulare în stomatologie, unde fiecare dintre ei va avea ocazia să învețe cum să acționeze în situații de urgență, să descopere lucruri noi și utile.
De asemenea, organizatorii au planificat o întâlnire cu reprezentanții administrației Universității și cadrele profesoral-didactice pentru a afla mai multe despre oferta educațională din acest an a USMF „Nicolae Testemițanu” și specificul instruirii medicale și farmaceutice. Totodată, membrii Comisiei de admitere vor răspunde la toate întrebările privind metodologia de admitere, condițiile și actele necesare pentru înscriere, perioadele sesiunilor de admitere, modalitatea de admitere și probele de concurs, facilitățile, taxa de înscriere pentru organizarea și desfășurarea admiterii, taxele de studii și alte informații utile referitor la procedura de înmatriculare pentru anul universitar 2018-2019. Întrunirea cu potențialii candidați la studii se va desfășura începând cu ora 13:00, în Sala Senatului (pentru vorbitorii de limbă română) și în Sala de conferințe 205 (pentru vorbitorii de limbă rusă), Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
La ora 14:00, tinerii se vor deplasa în campusul universitar din regiunea Mălina Mică (transportul va fi asigurat), unde vor vizita aulele și sălile de studii din Blocul didactic nr. 2 a Facultății de Farmacie, Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin”, Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, Centrul de Evaluare Academică, Biblioteca Științifică Medicală – una din cele mai moderne instituții info-documentare din țară, Campusul studențesc (căminele, cantinele, Complexul Sportiv Universitar) şi alte obiective ale USMF „Nicolae Testemițanu”.
Vizitatorii vor avea parte de o excursie pe Aleea savanților și medicilor iluștri, unde vor afla informații despre personalitățile notorii care au pus bazele învățământului superior medical și farmaceutic și au contribuit substanțial la dezvoltarea sistemului național de sănătate.
Pentru mai multe detalii vedeți Programul.