Elemende de identitate vizuală

Elemente de identitate vizuală

Identitatea vizuală poate fi definită ca suma elementelor vizuale prin care publicul recunoaște o instituție și prin care aceasta se diferențiază de celelalte.

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova dispune de un șir de astfel de simboluri, cum ar fi: logoul (stema), sloganul, drapelul, foia cu antet, culoarea instituției și alte elemente. Dacă sunt utilizate corespunzător, acestea contribuie la crearea, menținerea și sporirea imaginii instituției noastre. Un concept de identitate vizuală unitar consolidează imaginea în percepția publicului, Universitatea devenind ușor de recunoscut din multitudinea instituțiilor de învățământ superior din țară și de peste hotare.

Pentru a asigura utilizarea corectă și eficientă a simbolurilor Universității, a fost elaborat un Manual de identitate, ce vine cu anumite recomandări atât pentru membrii comunității universitare, cât și pentru partenerii acesteia. Vedeți, în continuare, cum puteți contribui la promovarea imaginii instituției.

Manualul include și anumite sugestii de comunicare cu reprezentanții mass-media, precum și câteva reguli de scriere - utile pentru toți membrii USMF „Nicolae Testemițanu”. Departamentul Comunicare și Relații Publice (DCRP) oferă suport în utilizarea elementelor de identitate vizuală atât subdiviziunilor universitare, cât și partenerilor, în scopul promovării imaginii instituționale (relatiipublice@usmf.md).

 

MISIUNEA

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova are misiunea de a oferi servicii de performanță în educație, cercetare, asistență medicală și formare profesională pe parcursul întregii vieți, manifestând o preocupare continuă pentru asigurarea calității și promovarea valorilor naționale în contextul globalizării.
 

 

VALORILE:

Calitatea – promovarea unei culturi a calității în toate domeniile de activitate;

Excelenţa – element de referință în toate activitățile Universității;

Performanţa instituțională prin aderarea la standardele internaționale;

Creativitatea și inovaţia în activitatea de instruire, cercetare științifică, asistență medicală și management;

Responsabilitatea individuală și instituțională;

Satisfacţia beneficiarilor;

Motivarea și dezvoltarea comunității academice;

Lucrul în echipă și comunicarea intra- și inter-instituțională;

• Parteneriatul proactiv cu instituții academice, organizații guvernamentale și neguvernamentale din țară și din străinătate.

USMF „Nicolae Testemițanu” tinde să dezvolte spiritul de apartenență instituțională al angajaților săi, pentru că aceștia sunt ambasadori ai Universității, și tindem ca fiecare dintre ei să fie mândru că activează aici.

Prezentăm, în continuare,  elementele de bază utilizate în promovarea USMF „Nicolae Testemițanu”: logoul, sloganul, drapelul și imnul Universității.

Logoul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” reprezintă o compoziție grafică simbolică, compusă dintr-un scut heraldic, deasupra căruia este o tocă academică, iar sub acest scut, pe o panglică galbenă, este notat sloganul Lucendo Aliis Ego Ipse Ardeo!.

Logo versiunea color Logo, versiunea monocrom.

Logo, versiunea monocrom

Logo ro 2

 Versiunea nr. 1 (RO) 

logo full13

Versiunea nr. 2 (RO)

Logo en 3

Versiunea nr. 3 (EN)

Versiunea nr. 4 (EN)

Versiunea nr. 4 (EN)

LOGO FRANCEZA

Versiunea nr. 5 (FR)

LOGO FRANCEZA

Versiunea nr. 6 (FR)

LOGO FRANCEZA

Versiunea nr. 7 (FR)

După cum s-a menționat anterior, logoul conține și sloganul Lucendo Aliis Ego Ipse Ardeo!, care exprimă crezul profesorilor, al studenților și al absolvenților săi - Arzând, luminez altora!

Un alt element important este drapelul USMF „Nicolae Testemițanu”, ce prezintă un fundal alb, pe care este amplasat, în partea stângă, logoul Universității, la intersecția a două perechi de linii roșii paralele. Culoarea albă se identifică aici cu albul halatului lucrătorului medical, precum și cu albul filei de hârtie pe care se fixează cunoștințele pentru a fi perpetuate.
Drapelul se arborează pe blocurile de studii și alte edificii ale Universității. Acesta poate figura pe diverse obiecte de protocol, materiale promoționale, emisiuni de mărci poștale și poate fi folosit în cadrul unor acțiuni oficiale, manifestări științifice, festive, culturale, sportive etc. 
În cazul arborării sau amplasării drapelului Universității alături de drapelul de stat al Republicii Moldova, primul se așează într-o poziție secundară, mai la dreapta sau mai jos, iar dimensiunile lui liniare nu pot depăși dimensiunile drapelului de stat. 

drapel

Drapelul USMF „Nicolae Testemițanu”

 

Un alt simbol al apartenenței instituționale este Imnul USMF „Nicolae Testemițanu”, pe care vă îndemnăm să-l cunoașteți.

Imnul USMF „Nicolae Testemițanu” (text)

Imnul USMF „Nicolae Testemițanu” (video)

Mai jos puteți vizualiza și alte elemente de identitate ce definesc imaginea Universității, și anume:

Foaia cu antet reprezintă un element distinctiv al Universității, folosit pentru documentele cu caracter oficial (ordine, scrisori, adeverințe ș.a.). Aceasta conține logoul, denumirea Universității și datele de contact ale instituției. Foaia cu antet poate fi semnată doar de rector sau de o persoană împuternicită în acest sens prin ordinul rectorului (de ex.: prorectorii pe domenii de activitate). Unele subdiviziuni, cum ar fi: facultățile, Departamentul Comunicare și Relații Publice, Departamentul Resurse Umane, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, Departamentul de Selectare și Rectutare a Studențilro Străini, Departamentul Educație Medicală Continuă, Biblioteca Științifică Medicală pot dispune de foaie cu antet personalizată. Aceasta este elaborată de către DCRP, la solicitare, cu respectarea stilului foii cu antet instituționale.

docs model

Foile cu antet ale Universității

 

plic-invitatie

Șablon pentu invitație (descarcă aici)

 

ecuson model

Șablon pentru ecuson (descarcă aici)

 

Cartea de vizită este un alt element de identitate ce definește apartenența angajatului la Universitate. Doritorii de a realiza cărți de vizită, după modelele stabilite (a, b sau c), pot solicita macheta de la Departamentul Comunicare și Relații Publice, ce este disponibilă și în Sistemul Informațional de Management Universitar.

cărți de vizităcarte de vizită C

Totodată, se recomandă ca toți membrii comunității universitare să utilizeze șablonul pentru prezentare PowerPoint personalizat instituțional, mai ales în cazul deplasărilor peste hotare cu scop de participare la congrese, conferințe, activități desfășurate în cadrul proiectelor internaționale (EN_USMF_presentation_templateEN_USMF_presentation_template_standardEN_USMF_presentation_template_widescreenRU_USMF_presentation_template) ș.a.

Pe masa de lucru a computerelor (desktop) ce aparțin Universității este recomandat să fie plasate imaginile de mai jos. Acestea pot fi descărcate aici (Versiunea nr. 1 – color, versiunea nr. 2 – monocrom) și vor oferi un plus de imagine, demonstrând apartenența instituțională a fiecărui utilizator în parte.

 bground_desktop_USMF

 

 Desktop aniversar

 

                                                                                                                                           

În utilizarea elementelor de identitate vizuală trebuie să consultați specialiștii din cadrul Departamentului Comunicare și Relații Publice, care Vă oferă suport în realizarea materialelor informative și de prezentare a Universității.

În plus, dacă organizați un eveniment în incinta Universității sau în exterior, dar cu participarea universității noastre, Vă rugăm să completați și să expediați Formularul privind organizarea de evenimente (în format DOC sau PDF), cu cel puțin 5 zile înainte de desfășurare, în scop de mediatizare, la adresa de e-mail: relatiipublice@usmf.md